VIAŢA DE PĂRINTE ESTE _______________ .

Dacă ar fi să alegem un cuvânt care să o descrie cu totul, ar fi el cu adevărat potrivit – când viaţa de familie este atât de complexă?

Să vorbești despre fericirea de a fi părinte e normal, dar ce se întâmplă când aduci în discuţie și motivele de… nefericire? Multe sunt tabuuri, deci abia dacă au fost discutate în societate. Dar pentru cei care nu au reţineri, discuţia devine extrem de utilă, de relevatoare, chiar.

Pentru că o mare parte din sursele de nefericire sunt doar neînţelegeri – discrepanţe între așteptările noastre iniţiale (de dinainte să fim părinţi) și realităţile la care acest proces ne expune… Diferenţa dintre visuri și realitate… Iar când visurile nu sunt realiste, realitatea se întristează.

Să te aștepţi ca nivelul fericirii să fie constant zi de zi în viaţa de familie e ca și cum ţi-ai face un bagaj nepotrivit pentru călătoria în care urmează să pleci… Este extrem de important ca proiecţiile noastre să fie realiste, spun Rufus Griscom și Alisa Volkman.

“Când intri în pâine — ca în cazul nostru — îţi faci bagajele pentru o călătorie în Europa şi eşti foarte fericit să mergi. Ieşi din avion, se pare că eşti în Nepal pentru o drumeție. Şi drumeția în Nepal e o experienţă extraordinară, mai ales dacă ţi-ai făcut bagajele cum trebuie şi ştii la ce să te aştepţi şi eşti entuziasmat. Deci ideea întregii prezentări de azi nu e doar onestitate de dragul onestităţii, ci o speranţă că fiind mai onest şi mai deschis în legătură cu aceste experienţe, putem în mod colectiv să îndoim acea bază a fericirii puţin în sus.”

 

“Părintismul” e o biecuvântare, dar nu a spus nimeni că totul se petrece în al nouălea cer… Cei dezamăgiţi de ce aduce cotidianul în viaţa de familie trebuie doar să-și re-evalueze așteptările iniţiale, pentru a recăpăta acel nivel constant de fericire.

Pozele de familie merită un “album realist” din când în când… pentru că viaţa de familie nu e mereu roz și nici nu poate fi. Iar dacă stăm mai bine să gândim, nici nu vrem, oricât ne plângem câteodată. Că puștiulică joacă o scenă de teatru (dramă, bineînţeles) la fiecare masă (sănătoasă!), că dimineţile sunt pe repede-înainte aproape în fiecare zi, că dezordinea din casă pare să reapară la doar o clipită după ce s-a făcut ordine, că și că și mai știţi voi (păinţii) ce… nu contează – dacă știam la ce să ne așteptăm și suntem pregătiţi să le trăim exact așa cum sunt ele…

“Graficul fericirii” fluctuează de la o zi la alta, important este ne menţinem acel “nivel mediu constant”, iar asta presupune REALISM și ADAPTARE.

Cât de realiști am fost și cât de bine ne-am adaptat, numai noi știm…

Cei doi părinţi au vorbit despre doar 4 tabuuri, dar ele sunt mult mai multe… Părinţii exprimă rar toate trăirile pe care le trăiesc și toate fluctuaţiile, stările, uneori gândurile… Dar adevărul este că provocările sunt multe și, deși mărunte, ele “sapă” ușor în percepţiile noastre de zi cu zi.

Însăși “scneneta” de la masă, despre care vorbeam mai sus, sau sutele de metri garduri cu iaurtul în mână ori zecile de “pentru că-uri” care însoţeșc fiecare hainaă îmbrăcată pot descumpăni un om în toată firea… Destul de serios, chiar…

Iar multe dintre aceste “tabuuri” aduc sentimente de vină în rândul părinţilor, care uneori ajung până departe cu concluziile pripite, până într-acolo încât cred că nu sunt suficient de buni pentru copii lor. Numai timpul petrecut cu cei mici și calitatea lui sunt o temă constantă de gândire pentru părinţi… Unde mai punem și alte aspecte legate de rutina cotidiană, care de atâtea ori reușește să ne prindă pe picior greșit…

Să fie alimentaţia unul dintre subiectele fierbinţi din viaţa unui părinte? Cum ar putea să nu fie?

Cei care reușesc să îndeplinească această misiune “ca la carte” sunt puţini, majoritatea având succes / control doar în privinţa copiilor (pentru ei înșiși nu mai găsesc timpul, resursele, inspiraţia).

În general, nimeni nu iese pe stradă să se plângă de dieta copilului sau de a lui… Singurii care spun ceva sunt cei care dau sfaturi (având un grad mai ridicat de control asupra situaţiei). Dar nu cumva și alimentaţia este unul dintre tabuurile părinţilor? Când mâncăm pe fugă, ce mai apucăm, când nu am avut timp să gătim, când ducem muncă de (ne)lămurire (se pare) cu micuţii noștri vizavi de supa din castronel… Când se întâmplă toate aceste lucruri, cum ne simţim? Fericiţi? Împliniţi? Simţim că suntem în control?

Dar subiectul este unul complex şi urmează să-l dezvoltăm împreună.

Pentru că depinde de multe, nu doare de “mofturile” celor mici… Depinde de un regim alimentar potrivit, de o bună absorbţie a nutrienţilor, de asocieri mai mult sau mai puţin fericite, de rutina zilnică și “intemperiile” ei, de … multe și (iar) mărunte.

 

Comentarii via facebook

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here