NUMELE EXPERIMENTULUI:
Teatrul Umbrelor
METODELE EXPERIMENTULUI:
Bricolează și improvizează, imaginează-ţi şi pune în scenă!
RECOMANDAT:
în familie, de la mic la mare

Cui îi plac desenele – mâna sus! Și cine schimbă pe alt canal TV atunci când încep Tom și Jerry sau Doctorita Plușica? Nimeni! Desenele animate sunt foarte amuzante, sunt viu colorate și au tot felul de figuri și caractere, au și o notă educativă, însă îi fac pe micuţii noștri  prizonierii canapelei. Pentru o pauză de la programul zilnic de desene animate v-am pregătit o super idee pentru acest weekend cu un nou experiment de pus în practică – TEATRUL DE UMBRE!

Dacă vă întrebaţi cum am ajuns de la desenele animate până la teatru, ei bine, aflaţi că evoluţia a fost de fapt invers, teatrul de umbre fiind inspiraţia creatorilor de desene animate. Iar dacă ne întoarcem puţin și mai mult în timp, aflăm că teatrul de umbre a fost “inventat” încă de pe vremea faraonilor Egiptului Antic. Se pare că aceștia foloseau principiul “camerei obscure” pentru a pune în mișcare siluetele zeităţilor.

Mai târziu, această tehnică de artă teatrală a fost oarecum dezvoltată de către budiști, procedeul tehnic în realizarea umbrelor fiind simplificat și utilizat până în zilele noastre. Bineînţeles că totul a evoluat, sursele de lumină devenind mai puternice, iar marionetele mult mai bine definite.  Evoluţia lucrurilor a devenit atat de frumoasă încât prima proiecţie cinematografică a fost cea de desene animate!

Dar destul cu poveștile, haideţi să ne punem pe joacă!

CE NE TREBUIE:
Lucruri simple, la îndemână prin casă…
– carton
– sfoară sau aţă
– creioane
– foarfecă
– un cearșaf vechi sau orice bucată mai mare de material
– lanterne, câte una pentru fiecare “păpușar”
– toată imaginaţia din casă (iar dacă nu vă ajunge, puteţi împrumuta puţin și de la vecini)
– toate mâinile dibace din casă (cu aceeași regulă de mai sus)

1Prima “repetiţie” pe care o vom face presupune crearea propriu-zisă a marionetelor. Pe o bucată de carton puteţi da frâu liber imaginaţiei, lăsând ideile să curgă din vârful creionului!

Vă puteti juca cu mărimea marionetelor – le puteţi face mici, ușor de “plimbat” și le puteţi manevra individual sau le puteti lega în șir, cu aţă. Spre exemplu, puteţi crea un stol de fluturi. Tot la fel de bine aţi putea desena un personaj de desene animate sau, de ce nu, chiar pe starul familiei! Îndrăzniţi să vă jucaţi cu conturul părului, creându-i ţepi, în caz că este băieţel sau codiţe, pentru fetiţe. Mai puteţi adăuga o coroană pe capul “Mariei Sale”, ori o aură de îngeraș sau urechi de iepuraș!

2După ce v-aţi distrat cu desenatul și decupatul, atasaţi marionetelor aţe sau sfori ca să le puteţi da viaţă în mică voastră scenetă! Apoi, căutaţi un loc în casă, mai exact un perete pe care îl puteţi elibera – pentru a-l transforma în scenă.

3Stabiliţi rolurile! Fiecare cu responsabilităţile, doar suntem o ochipă!

  • Responsabilul cu luminile scenice va primi lanternele din dotare. Aici vă puteţi juca cu unghiurile din care bate lumina și puteţi observa modurile diferite în care umbrele se animează pe perete.
  • Mai departe îl avem pe cel însărcinat cu tragerea sforilor! El va decide tot scenariul piesei, dar și replicile actorilor. Toate intervenţiile spontane sunt admise, desigur!
  • Poate exista și un observator, care îi va ghida pe ceilalţi pentru o mai bună “proiecţie”.
  • Lucrurile pot deveni și mai amuzante de atât, iar cel mic se poate pune el în locul decupajelor de carton, poate face reprezentaţia singur sau se poate ajuta de creaţiile realizate mai devreme.

4Trecând la alt nivel, pentru că deja după atâtea “piese” am devenit profesioniști, putem adăuga și cearșaful.

Îmbracaţi copilul în cearșaf, dar nu uitaţi să îi faceţi găuri pentru ochi ca să poată studia totul. Îi puteţi face o gaură în material chiar și pentru gură; celor mici le place să se schimonosească! Cui nu-i place, de altfel?

În reprezentaţia cu cearșaful, cel mic poate observa cum i se schimbă forma siluetei în funcţie de cum mișcă materialul, de cum ridică mâinile sau de cum îndoaie picioarele, un cearșaf oferindu-i mult mai multă flexibiliate decât cartonul.

Putem să mai adăugăm ceva! Vă puteţi folosi de toate obiectele din jur pentru a crea efecte speciale, puteţi analiza forma fiecărui obiect și, nu în ultimul rând, vă puteţi juca cu mâinile, cu degetelele, puteţi face comparaţii între mâini, puteţi face comparaţii între capete și între urechi, la puteţi măsura chiar…

Până la urmă, cele mai cunoscute personaje sunt la mâinile noastre… 

 

Comentarii via facebook

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here