Nu e de mirare că se înființează din ce în ce mai multe clase de actorie pentru cei mici…

Majoritatea “scenetelor” se țin oricum acasă, acolo unde se învaţă multe (vezi exemplul teatrului cu umbre)… Totul începe cu mai nimic… Poate cu o cutie de carton sau un costum improvizat… Procesul e sustenabil, solicitând resurse puține și accesibile, în general reciclate.

Copiilor le place să joace teatru, le place să se prefacă, să păcălească, să imite personaje și persoane importante pentru ei. Le plac poveștile, le place să inventeze și se pricep de minune să improvizeze. Iar toate aceste plăceri merită încurajate… Pentru dezvoltarea lor, dar și pentru îmbunătăţirea unor aspecte care le pot crește calitatea vieţii (de copil și, mai târziu, de adult).

Teatrul promite îmbunăţirea discursului public

Cei mici încă învaţă să-și controleze emoţiile, instictele, pornirile… Dar în spatele cortinelor se pot antrena împreună, în echipă, pentru ca tot împreună să-și depășească limitele în faţa tuturor, pe scenă, cu fiecare spectacol jucat.

Nu toţi copiii au aceeași “prezenţă” atunci când sunt scoși la tablă și examinaţi în faţa clasei, de exemplu… Unii își pot ameţi “notiţele” pentru ca răspunsurile lor bâlbâite să fie evaluate corespunzător. Frica, de exemplu, am văzut că poate provoca astfel de blocaje în timpul orelor de clasă…

În plus, ca la orice activitate sau eveniment nou din viața lor, copiii sunt plini de entuziasm, dar și de emoții (la începutul școlii, de exemplu). Ei știu că vor intra într-un colectiv, într-un grup nou și că vor întâlni copii noi și diferiți față de ei. Teama e oarecum firească, și adulţii o mai au. Inclusiv introducerea într-o materie nouă poate fi stresantă – primele ore de clasă pot influenţa percepţia de sine a elevului și performanţele lui ulterioare.

Teama de necunoscut a contat întotdeauna pentru oameni, indiferent de vârstă. La fel cum cei mici o mai confruntă la școală, de exemplu, la fel și părinţii o mai întâlnesc la locul de muncă. Diferenţa o fac anii de experienţă, iar la vârste fragede cursurile de actorie pot fi un antrenor bun al emoţiilor… Și nu numai…

“Prezenţa de spirit” are multe de câștigat din explorarea situaţiilor, a poveștilor, sau a personajelor noi pentru cei mici, iar “prezenţa scenică” are multe de obţinut din zecile de exerciţii și jocuri care antrenează dicţia, memoria, autocontrolul, imaginaţia sau capacitatea de a găsi soluţii, discursul public primind îmbunătăţiri cu fiecare și fiecare ocazie. 

Dar cel mai mult au de câștigat interacţiunea și relaţiile cu cei din jur

În timpul repetiţiilor se creează și se consolidează relațiile între micii actori, care pot „lega” adevărate prietenii și care oricum păstrează încrederea dobândită în cei din jur, respectul pentru aproape și empatia.

Copiii descoperă mai multe tipuri de comportamente și de educație, fiecare venind cu poveștile lui. Pentru câteva ore, ei au parte de o imensă diversitate. După ce relațiile se întăresc și treabă e în toi, replicile curg de la sine și magia prinde contur, cei mici realizând că atunci când totul va decurge strună, ei vor performa în fața părinților și a bunicilor, dar nu numai ai lor, ci și ai noilor lor prieteni. Lume nouă și emoții pe măsură! Făcând asta la o vârstă atât de fragedă, când inhibițiile încă nu și-au găsit drumul către mintea celor mici, aceștia își vor forma percepţii sănătoase.

Iar costumele și măștile “le asigură protecţie” la început, când sunt poate timizi și temători – pentru că se pot ascunde în spatele lor, așa cum o fac de atâtea ori acasă, atunci dau năvală în sufragerie cu patura prinsă pe spate și o mască de super erou, improvizată mai mult sau mai puţin meticulos… Exact ca-n propria lor sufragerie, copiii devin curajoși pe scenă… Sunt liberi.

 

 

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here