Cine e părinte, poate că nu mai ţine minte din propria copilărie, dar își poate aminti odată cu copilul lui cum este să inventezi pur și simplu o relaţie de prietenie încă de dinainte să poţi schimba măcar două vorbe cu noul tău camarad.

cover_plusCopiii fac asta! Și o fac atât de devreme încât ne întrebăm oare cum decurge prietenia lor cu vulpiţa, ursuleţul, iepurașul sau orice alt “maimuţoi” (așa cum le mai spunem noi jucăriilor din plus).

Îi vedem purtându-i cu ei peste tot, știm că fără ei nu adorm, le citim disperarea pe faţă când nu îi găsesc prin casă, îi vedem jucându-se împreună și ne vedem copiii atenţi, grijulii și iubitori cu un obiect pe care ei îl însufleţesc.

În aceste relaţii, copiii exersează multe. Le răsfoiesc cărţi și le arată desene, le dau să manânce, chiar mai târziu le fac și o injecţie, îi plimbă cu bicicleta sau îi duc la un spectacol.

Psihologi, pediatri, psihanaliști și alţi specialiști au tot analizat acest fenomen, concluzia lor fiind că de la un moment dat, copii transformă dependenţa de mamă și de toată atenţia ei într-o frumoasă relaţie de prietenie cu “obiecte tranziţionale” (așa cum le numesc). Fenomenul ar începe undeva între 4 și 12 luni – dar el continuă mulţi ani, “prima posesiune” fiind înlocuită cu a doua, a treia și tot așa.

Azi vulpiţa, mâine Mickey Mouse, poimâine ursuleţul Teddy… Unde se oprește totul? Om înlocui noi prietenii din pluș cu oameni, dar primele iubiri nu se uită niciodată.

dadaCâţi dintre noi nu au păstrat până târziu plușurile copilăriei? Câţi studenţi nu au luat cu ei în campus astfel de prieteni? Profesori și cercetători la Universităţi precum Harvard sau New York Psychoanalytical Institute au constatat aceste detalii și au mers chiar mai departe, dezvoltând studii care au demonstrat că adulţii încă au o sensibilitate pentru acești “camarazi”, chiar și când nu sunt neapărat ai lor.

poze-4Un studiu a demonstrat că o încăpere decorată cu ursuleţi de pluș influenţează comportamentul adult, inducând o atitudine mai empatică, etică, înţelegătoare. Ca să nu mai spunem că multe cazuri de terapie pentru adulţi apelează la astfel de “prieteni” – în special în situaţiile de anxietate socială.

Deci de mici copii avem puterea să “inventăm” prieteni și să dezvoltăm relaţii de prietenie. Iar acești prieteni ne aduc multe – dezvoltare emoţională, cognitivă, socială… Aduc empatie, dezvoltă imaginaţia, ne pregătesc pentru lumea “de afară”, acolo unde mama nu mai este să ne apare, să ne ajute. Ne învaţă să legăm relaţii de prietenie cu noii oameni pe care abia îi cunoaștem – la grădiniţă, la școală, oriunde mergem. Iar când suntem mari, prezenţa lor ne sensibilizează, iar în unele cazuri “suportul” lor ne consolează.

Comentarii via facebook

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here