Câţi dintre noi ne mai amintim când și cum ne-am format anumite idei și atitudini legate de alimente? De ce facem alegerile pe care le facem în fiecare zi și le integrăm în dieta noastră? De ce preparăm anumite alimente într-un anume fel, sau de ce le asociem așa cum o facem? Din pură preferinţă sau obișnuinţă? Unde anume aspectele acestea se intersectează și nu le mai putem deosebi?

Celor care au copii sau trăiesc în preajma copiilor le e mai simplu să reconstruiască toate aceste etape și să înţeleagă cum se formează anumite obiceiuri, pentru că deși alimentele sunt niște obiecte pe care le mânuim cu o deprindere înnăscută, ele sunt în același timp și sursa unor emoţii puternice care transced simpla experienţă senzorială.

Cu alte cuvinte atitudinea pentru mâncare se formeaza la vârste mici și, chiar dacă în sinea noastră se ascunde un copil cu aversiune pentru diverse alimente, asta nu ne ferește de responsabilitatea de a transmite mai departe o mentalitate obiectivă și echilibrată legată de alimentaţie.

Mai presus de orice argument stă puterea exemplului

Copiii sunt lesne influenţabili și pot refuza anumite alimente în baza unor motive aparent neîntemeiate pentru noi, ca de exemplu culoarea, aspectul sau textura lor, producând adevărate drame la ora mesei, acasă, în vizita și eventual în alte locuri publice, unde ne încearcă serios răbdarea cu astfel de “născociri”.

În multe situaţii, născocirile lor pot fi operele unor fraţi mai mari, prietenilor de joacă, sau altor surse de inspiraţie din anturajul lor, care le-au dat de înţeles că asocierea cu un anumit aliment sau preparat le atribuie automat niște caracteristici care nu-i fac demni de a fi acceptaţi sau luaţi în considerare pe viitor.

Aceste apucături pe care adulţii le numesc generic “mofturi”, pot afecta serios “abecedarul alimentaţiei” iar soluţiile pot fi din cele mai nebănuite și neinspirate în același timp, ca de exemplu alergarea în jurul mesei cu îmbucătura, trocuri și negocieri cu jucării, dulciuri sau alte promisiuni deșarte care conduc la alte carenţe comportamentale.

Cum putem, așadar evita aceste situaţii, când de fapt, tot ceea ce ne dorim este să familiarizăm copiii cu toate grupele de alimente?

Pe lângă clasicele noţiuni de agricultură, la fel de importantă este și interacţiunea propriu-zisă cu materiile prime și cu uneltele lor de prelucrare. Asta nu înseamnă responsabilizarea deplină, la anumite vârste simpla prezenţă a copilului în bucătărie este suficientă, iar dacă pune multe întrebări, cu atât mai bine.

Ce pot face adulţii?

Mesele în familie sunt mai ușor de planificat atunci când toată lumea e pe aceeași “frecvenţă” culinară, de asemenea gesturile mici sunt și ele importante.

  • Obiceiul de a consuma fructe și legume crude zilnic în preajma copilului îl va familiariza cu noţiunea că nu toate alimentele necesită preparare termică pentru a fi consumate și că, de multe ori, acest lucru este chiar mai benefic.
  • Cumpărăturile împreună pot fi o experienţă interesantă, iar timpul petrecut făcând aprovizionările poate fi un prilej pentru a discuta despre alimente și pentru a lua decizii împreună, în funcţie și de preferinţele celor mici.
  • Bucătăria poate fi un spaţiu creativ în care cei mici își pun la contribuţie talentul și priceperea, astfel că la final, preparatul să le poarte chiar numele și să fie apreciat de toţi cei care participă la masă.

  • Cu excepţia alergiilor sau intoleranţelor, obisnuinţa preparatelor făcute “pe comandă” nu trebuie să existe, astfel că la masă copilul trebuie să fie conștient că nu are un regim special și că meniul nu poate fi schimbat după bunul plac.
  • Atenţia, aprecierea și afecţiunea nu pot fi înlocuite de dulciuri sau mâncare, altfel concluzia logică va fi că pot fi oferite ca recompensă, că există o încărcătură emoţională în spatele acestor gesturi și că dulciurile în special ocupă un loc superior în comparaţie cu alte alimente.
  • Crearea unei atmosfere pozitive la masă, fără televizor, telefon sau tabletă, de asemenea fără critici, observaţii sau reproșuri. Masa în familie nu trebuie să fie o experienţă traumatică pentru nimeni.

  • Comunicarea preferinţelor este importantă, nu numai pentru luarea deciziilor în ceea ce privește mâncarea, dar și în general, copilul se va simţi ascultat și luat în considerare.

  • Pentru a crea o atitudine deschisă legată de alimentaţie este importantă și experimentarea: adulţii pot încerca alimente noi în prezenţa copiilor pentru ca mai apoi să le descrie gustul, mirosul sau textura. Acest pas este important atunci când încercăm să introducem un aliment nou, iar asocierea lui cu un alt aliment care este pe placul copilului îl poate face mai usor de acceptat.
  • De asemenea introducerea unui aliment nou este bine să fie făcută la începutul mesei, când copilul este încă înfometat, însă fără a-l forţa sau a-l critica dacă totusi refuză să-l accepte.

 

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here