MICII OAMENI DE ȘTIINŢĂ

Cine sunt ei? Copiii! Cel puțin așa îi numesc unii specialiși  – “born scientists” (“oamenii de știință înnăscuți”).

De exemplu, unii folosesc aceasă sintagmă pentru a explica obiceiul copiilor foarte mici de a băga în gură tot felul de obiecte, experimentând și alte locuri (urechi sau nas) pe măsură ce cresc. Părinții copiilor cu vârste între 1 și 6 ani știu foarte mai despre ce vorbim. Fenomenul este foarte comun, spune Dr. Jonathan Powell, pediatru la Resurrection Medical Group Chicago. Iar copiii o fac dintr-o uriașă sete de cunoaștere, asemănătoare cu cea a oamenilor de știință. Mai mult decât atât, metodele prin care copiii descoperă lumea înconjurătoare sunt foarte asemănătoare cu cele ale cercetătorilor, care își creează propriile ipoteze, le testează, analizează descoperirile și învață din acțiunile petrecute în timpul studiului.

Cum învață copiii?

Cât de mici îi vedem noi, aceștia învață lucruri noi folosind modele probabilistice, înțelegând lumea prin pattern-uri (modele specifice) și folosind aceste pattern-uri pentru a face predicții. Alison Gopnik, profesor în psihologie și filosofie, care a condus unul dintre studiile realizate pe această temă, a demonstrat că “joaca de zi cu zi este este o formă de experimantare – o metodă de a descoperi empiric lumea înconjurătoare”. Copiii obțin informațiile  în același mod în care o fac și cercetătorii, apoi folosesc informațiile respective pentru a trage concluzii. Ȋn studiul realizat de Dr. Gopnik, un grup de copii a fost expus unei jucării ingenioase ale cărei funcții se bazează pe un sistem electric care luminează și cântă atunci când diverse piese sunt așezate într-un anumit fel. Toți copiii au încercat diferite combinații și aranjamente, descoperind când / cum funcționează sistemul și adaptând combinațiile în funcție de rezultatele obținute. Până când au aflat tot ce poate face jucăria.

Și mai interesant…

Un alt studiu a dus concluzia mai departe, demonstrând că metodele experimentaliste sunt mult mai atractive pentru copii decât cele “oferite pe tavă”. Psihologul Laura Schulz a pus în practică un studiu comparativ –  două grupuri de copii, aceeași “jucărie”, două metode diferite de prezentare.Jucăria era formată din mai multe tuburi, fiecare având o anumită funcție. Unul dintre tuburi devenea oglindă, spre exemplu. Altele făceau alte lucruri. Felul în care această jucărie le-a fost prezentată copiilor a făcut o diferență uimitoare, ducând la concluzii pe măsură. Ȋn fața primului grup, psihologul a pretins că descoperă “funcționalitatea” unuia dintre tuburi absolut întâmplător, părând că este surprins de ce poate face jucăria. Ȋn fața grupului doi, aceeași persoană a adoptat o atitudine pedagogică, prezentând din start aceeași funcționalitate a jucăriei.
Diferența? Copiii din al doilea grup s-au plictisit imediat de jucărie și nu au mai descoperit celelalte “chichițe”. Ȋn același timp, copiii din primul grup au continuat să “testeze” tuburile până când au aflat ce face fiecare, bucurându-se de jucărie la capacitatea sa maximă.
Concluzii? Ar fi mai multe. Joaca este cea mai frecventă metodă de învățare pentru cei mici. Micuților le place să experimenteze și să descopere, să asimileze informații noi prin metode practice. Tocmai din acest motiv își pierd curiozitatea și interesul atunci când informația le este “oferită pe tavă”, iar ei trebuie doar sa o memoreze. De aceea este indicat ca părinții să nu epuizeze întreg misterul atunci când le răspund copiilor la întrebări, iar despre acest lucru am mai vorbit într-un experiment publicat aici în Redacție – “De ce crezi?”. Pe de altă parte, dascălii nu trebuie să exludă partea practică a materiei din timpul orei de clasă ori de laborator. Pentru copii este mai atractiv să tragă concluziile în timpul experimentului, nu să le știe de dinainte.  Sau preferă să tragă concluzii  în urma testării unor ipoteze, decât să le fie prezentate pur și simplu. Am susprins și o latură a acestui aspect, in seria dedicată matematicii – episodul 4 “Memorez deci nu cuget?”. Micii chimiști “degustă” tot felul de obiecte (de aceea trebuie feriți de cele periculoase: mici, toxice etc).

Micii fizieciecieni testează diverse forțe (precum gravitația, spre teama firească a părinților). Alții testează funcționalitatea obiectelor și tot așa, până când descifrează tot mai multe mistere. Iar de la anumite vârste încep să își piardă curiozitatea sau interesul pentru cercetarea subiectelor interesante. Este datoria adulților din jur (părinți și profesori în mod special) să încurajeze această curiozitate în continuare.

Sursa foto: Flickr
Surse informative: Wired, Newscientist, popsci

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here