În fiecare an, pe 13 august, celebrăm Ziua Mondială a Stângacilor – pentru educarea opiniei publice în privinţa dificultăţilor prin care dreptacii (majoritatea populaţiei) îi pot face pe stângaci să treacă, în încercarea permanentă de a-i schimba.

Folosim adesea termenul de “stângaci” pentru a descrie o persoană neîndemânatică, dar este această “vorbă” corectă faţă de adevăraţii stângaci,  care sunt îndemânatici… cu mâna stângă? Acelaşi cuvânt, două semnificaţii diametral opuse şi o confuzie generalizată în ceea ce priveşte această caracteristică a aproximativ 10% din populaţie…

În România, ca şi în alte ţări, copiii stângaci au fost “transformaţi” în adulţi dreptaci, fiind corectaţi încă din şcoală, acolo unde erau obligaţi să scrie cu mâna dreaptă (un dreptaci ştie cât de dificil îi este să scrie cu stânga, acelaşi lucru se întâmplă şi invers…). Cine s-a născut stângaci cunoaşte povestea.

Printre cei care poate au fost “iertaţi” pentru “stângăcia” lor au fost adesea sportivii – deoarece acest aspect reprezenta un avantaj pentru ei în mediul competiţional.

  • Vezi exemplul jucătoarei de tenis Mihaela Buzărnescu, care povestea că tatăl şi antrenorul ei s-a opus tendinţei profesorilor de a o obliga să “devină dreptace”. Această decizie avea să-i aducă sportivei un avantaj notabil pe terenul de tenis.).

Dar nu toţi copiii cresc pentru performanţă sportivă, iar în cazul lor nu prea există “cruţare”… La şcoală, uneori şi acasă, copiii stângaci continuă să fie “corectaţi”, desi motivele care susţin această mentalitate sunt vechi şi depăşite/contrazise de cercetările realizate din anii ’80 până în prezent.

Unele studii spun că ne definim ca stângaci sau dreptaci încă din pântecele mamei, când creierul nici nu a preluat controlul asupra mişcărilor corpului. Această caracteristică este determinată genetic, în primele 8 săptămâni de sarcină.

Înainte se credea că diferențele genetice dintre emisfera stângă și cea dreaptă a creierului determină dacă cineva este stângaci sau dreptaci. Dar un studiu publicat de curând în jurnalul eLife a constatat că răspunsul ar putea fi în măduva spinării.

Pentru a studia acest lucru, cercetătorii au analizat expresia genelor în maduva spinării din a 8-a până în a 12-a săptămână de sarcină – descoperind diferențe semnificative în segmentele stângi și drepte ale măduvei ce mișcă brațul și picioarele. Ei au ajuns la concluzia că natura asimetrică a măduvei spinării ar putea fi descrisă ca ceva numit epigenetică – cum organismele sunt afectate de schimbările expresiei genelor, mai degrabă decât de genele în sine.

Studiul efectuat de Sebastian Ocklenburg, Judith Schmitz și Onur Gunturkun de la Universitatea Ruhr din Bochum, alături de alți colegi din Olanda și Africa de Sud, a constatat că activitatea genei din măduva spinării a fost asimetrică în uter și ar putea cauza o persoană să fie stângace sau dreptace. Deci putem spune că încercarea de a corecta acest lucru este împotriva naturii? În timpul studiului realizat în 2012 la Universitatea Northwestern a fost dezvoltat un model matematic care arată că procentul stângacilor a fost rezultatul evoluției umane – în special, un echilibru al cooperării și al concurenței.

„Cel mai important factor pentru o societate eficientă este un grad ridicat de cooperare.”

„Cu cât animalul este mai social – în cazul în care cooperarea este foarte apreciată – cu atât mai mult populația generală va fi în direcția unei singure părți”

„La om, aceasta a dus la o majoritate de dreapta.”

(Daniel Abrams, profesor asistent la Școala de Inginerie și Științe Aplicate McCormick, pentru LiveScience) 

Tendinţa dreptacilor de “convertire” a stângacilor devine uşor de înţeles dacă ne gândim că au existat nişte motive pentru care, în evoluţia sa, omul a înclinat (majoritar) într-o direcţie: dreapta. 

Iar dacă de-a lungul evoluţiei partea dreaptă a fost dominantă în rândul populaţiei, este uşor de înţeles cum de a apărut această condiţionare în societate.

Dacă, aşa cum indică studiile (pe gemeni) realizate de Judith Schmitz, 25% din îndemânarea unei persone poate fi determinată genetic, iar dreptacii şi stângacii se decid în primele luni de sarcină, atunci cu siguranţă că tendinţa de “corecţie” dezavantajează dezvoltarea deprinderilor manuale ale individului, însuşirea scrisului şi a cititului şi, inevitabil, dezvoltarea emoţională.

La fel de avărat este că minoritatea stângace trăieşte într-o lume a dreptacilor, în care obiectele sau activităţile practice sunt “de dreapta”. Părinţii copiilor stângaci sunt încurajaţi să caute anumite obiecte adaptate pentru stângaci, astfel încât aceştia să nu fie incomodaţi într-o activitate, Iar atunci când îi invaţă ceva parctic pe copii, părinţii pot sta în faţa celor mici, astfel încât aceştia să poată imita în oglindă ceea ce văd.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştim despre stângaci este că ei trebuie să rămână aşa cum sunt. Poate că aşa am ajuns la adjectivul figurat “stângaci”, forţând stângacii să devină dreptaci… Poate că ajunşi la maturitate, după ani şi ani de exerciţiu, aceştia au ajuns să îşi controleze ambele mâini în egală măsură, dar până acolo, orice copil devine neîndemânatic în adaptarea forţată la lumea “dreaptace”… Forţat să trăiască în afara zonei de confort, oricine simte efectul, chiar şi pe termen lung (cand obişnuinţa începe să compenseze).

Pentru ca un copil stângaci la propriu să nu devină stângaci la figurat, primii doi paşi sunt cei mai importanţi: evitarea corecţiei şi susţinerea procesului de adaptare la context.

 

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here