Vizitele de rutină la medic pot fi de multe ori evenimentele care sunt anticipate în șoaptă de părinți pentru a evita parlamentările, plânsetele și negocierile presărate cu promisiuni, bomboane și jucării.

Prin responsabilitatea pe care o avem din oficiu față de cei mici, ne este binecunoscut faptul că transmiterea unor obiceiuri sănătoase și mai ales durabile este uneori dificilă.

Măsurile de prevenție pe care le adoptăm astăzi nu înseamnă nu numai evitarea unor afecțiuni ce pot lua o turnură mai serioasă, ci și un pas spre responsabilizarea copiilor și familiarizarea lor cu propriul organism și cu felul în care ei îl pot respecta. 

Așa este și în cazul dezvoltării și încurajării unei relații bazate pe încredere între medic și copil, de aceea ar trebui să avem permanent în vedere că mentalitățile și fricile adulților pot avea impact în ceea ce privește comportamentul copiilor, care, mai târziu, se poate transforma într-o atitudine ce le va genera un obicei.

Pentru fiecare dintre noi, orice sincopă în starea de sănătate poate fi o sursă majoră de disconfort și distres fizic dar și psihic.

Pentru copii, aceste obstacole pot fi cu atât mai mari, ținând cont că experiența lor poate fi limitată, transformând o vizită la medic într-o incursiune în necunoscut, unde totul pare amenințător și de nedepășit. Adesea îngrijorările lor legate de scenariile care se pot desfășura într-un cabinet pot depăși îngrijorările legate de starea de sănătate sau de motivul concret pentru care se prezintă la medic.

Prin ochii unui adult, de cele mai multe ori, lucrurile se văd diferit, iar din dorința de a eficientiza acest demers, pot fi omise niște etape care pot transforma o vizită obișnuită la medic într-o experiență traumatizantă.

“…Cu toții am fost mici…”

Cu toții am fost mici cândva și ne-am așteptat rândul pe un scaun pe vreun culoar în fața unui cabinet de unde se auzeau țipete, scâncete și alte sunete neidentificabile care, în mod cert, erau dovada că nefericitul intrat era supus la torturi fizice inimaginabile.

Pentru mulți copii, ușa cabinetului poate fi ea însăși o sursă de anxietate, pentru că poate însemna  separarea de părinți, bunici sau alte persoane dragi care le sunt familiare și de care depind în totalitate. Cei mici se pot teme că, în timpul consultului medical, adulții care îi însoțesc vor fi nevoiți să iasă din cabinet, lăsându-i vulnerabili față de niște necunoscuți care manipulează instrumentar și vorbesc în termeni complicați.

O altă sursă majoră de anxietate, este anticiparea durerii sau ideea că un consult medical e de la sine înțeles dureros prin expunerea unei zone vulnerabile sau afectate, sau prin faptul că li se vor face injecții.

În mod nesurprinzător, nici ca adulți nu ne vom dori să petrecem vreodată prea mult timp în cabinetul medical, de aceea o atitudine eficientă, rapidă și profesionistă din partea medicului și asistentului medical va fi întotdeauna binevenită. În cazul copiilor, însă, eficiența și detașarea profesională poate fi interpretată ca și respingere sau ca pe o atitudine autoritară.

“Când ești mic, nu știi nimic.”

În mod evident, nici când ești mare nu știi mare lucru, pentru că prin natura noastră, cu toții ne temem de necunoscut, iar copiii pot suplini mereu neștiința cu imaginația, de aceea ei se pot teme că o problemă de sănătate poate fi mai gravă decât li se dă de înțeles.

Judecând după contextul ostil și starea de distres a adulților, copiii pot trage concluzii eronate, cum că pot avea nevoie de intervenții chirurgicale sau spitalizare pentru probleme minore.

De asemenea, mulți copii se pot confrunta cu sentimente de vinovăție, având convingerea că boala sau afecțiunea în cauză poate fi o formă de pedeapsă pentru ceva ce au făcut sau n-au facut în trecut, dar și că tratamentul și procedurile medicale fac parte din această pedeapsă.

Ce pot face adulții… 

 

1

Nimănui nu-i place să fie luat cu forța și dus undeva într-o stare completă de dezinformare, iar copiii pot fi foarte vehemenți și refractari când știu că urmează să li se întample ceva ce li se pare neclar. Ca și în cazul adulților, de altfel. O vizită la medic ar trebui anunțată din timp, pentru ca cei mici să nu fie luați prin surpindere și să poată avea răgaz să pună întrebări despre ce urmează să se întample.

2

Nu de puține ori mersul la medic e folosit în mod exagerat ca un fel de bau-bau atunci când situația scapă de sub control, adulții apelând la altfel de autorități pentru a disciplina un copil. Frica și intimidarea nu înlocuiesc timpul și răbdarea pe care ar trebui să o acordăm copiilor atunci când au reacții nedorite și inacceptabile în lumea adulților. De aceea, procedurile medicale ca de exemplu, injecțiile, operațiile sau orice altă activitate care are loc într-o instituție medicală nu ar trebui prezentată ca pe o consecință dureroasă pentru un comportament inadecvat, la fel și cum medicul sau asistentul medical nu pot deveni, pe nedrept, niște călăi imaginari.

3

Problemele de sănătate din nefericire ne afectează la toate vârstele, iar comunicarea pe această temă cu cei mici trebuie să fie în termeni cât mai neutri cu putință, pentru a nu exagera distresul deja prezent din cauza unei boli, sau a întări convingerea că cel mic poate fi vinovat de propria boală. Comunicarea și participarea emoțională sunt foarte importante pentru ca cei mici să înțeleagă că o boală nu e ceva ce îi afectează doar pe ei și că mersul la medic este necesar pentru a primi ajutor de la cineva care îi înțelege și poate remedia situația.

4De asemenea, unele afecțiuni pot fi o sursă de jenă, ridiculizare sau respingere din partea altor copii sau chiar și adulți, cum ar fi bolile parazitare (paraziții intestinali sau pediculoza), afecțiunile dermatologice cu simptomatologie acută sau contagioasă, afecțiuni oftalomologice care îi obligă să poarte ochelari, incontinența urinară nocturnă și multe altele.

5

Lipsa de comunicare, indiferența, inocularea sentimentelor de rușine, vinovăție sau  de responsabilitate pentru diverse accidente care au avut loc pentru că “nu au fost cuminți”, toate acestea pot îngreuna procesul curativ prin refuzul de a merge la medic, dar îi pot afecta și psiho-emoțional, prin marginalizare socială, singurătate, stigmatizare și respingere. Pe viitor, aceste experiențe pot fi adevărate traume care le vor influența percepția și atitudinea față de propriul corp, dar și obiceiurile legate de mersul la medic și căutarea unor soluții pentru alte eventuale probleme de sănătate.

6

Cu toate astea, și pentru adulți de multe ori vizita la un medic specialist împreună cu cei mici poate presupune incertitudine în ceea ce privește procedurile la care urmează să fie supuși, sau informațiile pe care trebuie să le furnizeze medicului sau asistentului medical. De aceea este necesar un minimum de informare în prealabil pentru a ști la ce să ne așteptăm și pentru a ne formula niște răspunsuri adecvate în limbaj și abordare pentru a fi pe înțelesul unui copil.

7

Unele proceduri medicale pot presupune dinsconfort, durere, sau pot fi provocatoare de jenă mai ales când presupun expunerea zonei genitale. Copiii ar trebui să fie informați cu privire la aceste lucruri în prealabil, pentru a nu fi luați prin surpindere în momentul consultului. Deși nu e de dorit să-i informăm cu lux de amănunte, copiii vor fi mai încrezători atunci când vor ști la ce să se aștepte, și vor avea mai ușor încredere în personalul medical pe viitor. Pe de altă parte, micile minciuni albe ale adulților, ca de pildă “nu doare” sau “o să se termine repede”, precum și minimizarea suferinței, vor fi privite cu suspiciune pe viitor și vor fi percepute ca pe o trădare.

8Tentativele de “îmbărbătare” ale unui copil atunci când suferă sau este copleșit de ceea ce i se întamplă și exercitarea presiunii de a se comporta ca un adult atunci când este vulnerabil, toate acestea vor fi întampinate cu ostilitate și vor fi asociate cu experiența negativă a mersului la medic.

9

Exprimarea distresului prin plâns este caracteristică ambelor sexe, deopotrivă, de aceea discursurile despre băiețeii care “se fac de rușine” dacă plâng, sau a fetițelor care devin contorsionate și “urâte” cand iși manifestă distresul emoțional, nu vor face altceva decât să contribuie la un alt tip de stigmatizare și consecințe negative.

În majoritatea acestor situații, comunicarea este esențială, și, mai important, comunicarea adecvată și pe înțelesul unui copil. De asemenea, informarea din surse corecte și de încredere este extrem de importantă, de aceea întrebările nu vor fi nicicând rușinoase sau inutile când vine vorba de starea de sănătate a unui copil. Orice informație în plus ne poate fi de folos în așa fel încât să abordăm o atitudine corectă față de orice demers curativ și să contribuim la educația pentru sănătate a copiilor.

Comentarii via facebook

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here