Ce poate fi mai magic decât lumina licuricilor într-o noapte caldă de vară?

Nici măcar lumina stelelor – pe care le tot urmărim… 

Câţi aţi văzut licurici în România? Și pe unde? Și când se întâmpla, în copilăria voastră sau în copilăria copiilor voștri? Nopţile calde de vară sunt adesea animate de aceste “luminiţe zburătoare”, care vin parcă din povești – mai ales atunci când își sincronizează luminile într-un dans al prieteniei. Deci de ce nu le-am căuta și nu le-am strecura în bagajul de vacanţă?

Lumina lor poate fi galbenă, roșie sau portocalie – și este folosită pentru comunicare inter-specie, dar și ca modalitate de avertiazare a prădădătorilor (graţie steroizilor utilizaţi pentru protecţie nu sunt prea gustoși).

Odată ce-i vedem, s-ar putea să ne dorim să ne minunăm de ei un pic mai mult decât se arată singuri… Și putem face asta fără să-i rănim!

Pentru o noapte sau două, îi putem păstra în siguranţă într-un borcan. Bineînţeles, perforăm capacul borcanului pentru a lăsa aerul să intre. Și lăsăm o hârtie umezită pe fundul acestuia. Apoi, după maxim două zile este musai să-i eliberăm în lumea lor, nu înainte să le mulţumim pentru atmosfera de poveste oferită.

În tot acest timp, cei mici pot afla mai multe despre povestea lor:

Licuricii sunt una dintre multele specii bioluminescente – care își produc propria lumină. Masculii emit lumina din abdomen în tipare specifice speciei, pentru a atrage atenţia femelelor care se ascund prin iarbă. Femela interesată va semnaliza în aceeași manieră, ajutând astfel masculul să o găsească în întuneric. 

Sunt o familie mare… De aproximativ 2000 de specii – dintre care nu toate pot transmite semnale luminoase. Membrii acestei familii locuiesc pe aproape toate continentele (mai puţin Antarctida), iar specia care produce cea mai puternică / vizibilă lumină trăiește pe continetul American. Însă luminiţele vii pot fi văzute și în Europa Centrală prin câteva specii – numai bune de… căutat.

De obicei sunt negri sau maro, corpurile fiind alungite și destul de fragile spre deosebire de celelalte tipuri de gândaci – deci dacă sunt prinși, este necesar să fie tinuti în mână cu grijă, deoarece se strivesc foarte ușor.

Lumina lor este produsă de o reacţie chimică – o combinaţie de oxigen, calciu, adenosine trifosfate și (o enzimă) luciferaza (secretul licuricilor).

Aceasta din urmă a fost iniţial obţinută doar prin colectarea direct de la licurici; astăzi substanţa sintetică fiind disponibilă pe scară largă. Pentru această substanţă însă, licuricii au fost și continuă să fie vânaţi de marile companii, cee ace ar fi contribuit în timp la declinul populaţiei de insecte luminoase.

Alţi factori care au contribuit probabil la dispariţia lor au fost: poluarea luminoasă din unele zone și distrugerea habitatelor. De exemplu, dacă o zonă populate de licurici este defrișată ori asfaltată, aceștia nu migrează pe alt câmp, ori spre alt câmp ori spre altă pădure, ci pur și simplu dispar…

Licuricii depun ouă în sol umed. Aceste ouă eclozează după câteva săptămâni, devenind larve. Și rămân în stadiul de larvă timp de câţiva ani înainte de a deveni pupe primăvara. Într-o perioadă cuprinsă între 10 zile și câteva săptămâni ies adulţii care trăiesc doar cât să depună ouăle.

În încheiere, revenim la întrebarea iniţială:
Pe unde mai sunt văzuţi licuricii?

Într-o noapte de iulie (2017), Redacţia Cavit primea vești despre licuricii văzuţi în staţiunea Neptun… – deci zonele mai împădurite de pe malul mării încă ne pot promite vizite surpriză, de exemplu…

Comentarii via facebook

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here