„Băieţii sunt mai buni la mate.”
„Fetele sunt liniştite”
„Fotbalul e pentru băieţi”
„Aşa se poartă o fetiţă?”
„Normal că e mai agitat, e băiat!”

Auzim în jurul nostru sau avem des astfel de replici, afirmaţii, idei – care susţin că cei mici sunt sau ar trebui să se încadreze în nişte „tipare de gen”, aşa cum sunt ele percepute.

În trecut vorbeam despre miturile matematicii, unul dintre ele fiind ideea preconcepută că băieţii ar fi mai buni la matematică decât fetele – acest „mai bun” indicând un oarecare „talent” („înnăscut”). Nu numai că ideea e falsă şi deloc cinstită, dar chiar ea a contribuit la perpetuarea erorii, influenţând realitatea în această direcţie.

În alt articol din seria matematicii spuneam că prima impresie despre o oră de clasă contează enorm, având puterea să influenţeze percepţia de sine a elevului şi chiar să-i influenţeze performanţele şi rezultatele. Un elev care începe ora de mate cu stângul, va crede despre el că nu e bun la acea materie şi va performa ca atare. Dacă, în schimb, elevul păşeşte cu dreptul la primele lui întânlniri cu matematica, încrederea de sine îl va ajuta pa parcurs să asimileze mai bine materia, rezultatele văzându-se în catalog.

Revenind la fetele şi băieţii din sala de clasă… Dacă aşteptările profesorului sunt mai mari de la băieţi, „pentru că ei sunt de obicei mai buni”, atenţia oferită fetelor este clar mică, la fel şi încrederea de sine a elevelor în relaţie cu materia. Putem spune atunci, că fetele sunt discriminate în această situaţie? Conform catalogului, băieţii din clasă au probabil note mai mari la matematică decât fetele („dovada”), dar acest argument nu susţine superioritatea băieţilor ci subevaluarea fetelor, despre care s-a considerat de la bun început că nu sunt neapărat „material olimpic” pentru matematică, minţile răsărite fiind căutate printre băieţi.

Acesta este doar un exemplu, până la şcoală, copiii având multe de învăţat în cei 7 ani de acasă – unde educaţia fetelor este diferită de cea a băieţilor încă de la alegerea culorii camerei.

Pentru copii, realizarea apartenenței la un sex are loc în jurul vârstei de 2 ani, ei fiind capabili să descopere și să înțeleagă diferențele de bază dintre băieței și fetițe și să știe care din ele îi caracterizează. Până la vârsta de 4 ani, majoritatea copiilor au un concept destul de clar despre identitatea de gen, tot la această vârstă începând să asocieze și comportamentele cu care se conformează fiecare gen în parte și să le împartă în cele care sunt caracteristice fetelor sau baieților. De asemenea, ei încep să înțeleagă diferența între jucăriile folosite de fete și cele de baieți, manifestând preferințe pentru unele sau altele, dar și pentru partenerii de joacă de același sex și pentru activitățile cu care se identifică acel sex. Fetele pot începe să se joace cu papușile în căsuțe miniaturale, simulând treburi casnice sau alte scenarii cu care asociază ele sexul feminin, în timp ce baieții pot fi mai preocupați de activități ce implică soldăței, mașinuțe sau jocuri ce îi solicită mai mult fizic.

La naștere, fiecărui copil i se desemnează un sex bazat pe caracteristicile sale fizice, însă cu timpul, odată ce copilul este capabil să înțeleagă toate aceste diferențe și să-și exprime apartenența la unul sau celălalt, el sau ea își formulează identitatea de gen, care poate sau nu să coincidă cu sexul său biologic.

Aceste noțiuni sunt fundamentale pentru înțelegerea stereotipurilor bazate pe identitatea de gen, nu numai pentru evoluția fiecărui individ în parte, dar și pentru felul în care el este asimilat de societate și comportamentul său în raport cu acest lucru.

Așteptările și noțiunile unanim acceptate ale societății influențează atât direct cât și indirect comportamentul unui individ, astfel că modelarea sa începe chiar din primul an de viață.

Un studiu realizat de Beverly Fagot în anul 1985 a descris acest lucru, urmărind comportamentul unui eșantion de copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 luni.

În observațiile sale a constatat că nu existau diferențe semnificative între baieți și fete referitor la adoptarea unor comportamente asertive (de tipul împinsului, lovitului sau apucatului) sau a comportamentelor comunicative (respectiv vorbit, gesticulare sau gângurit).

Cu toate acestea, diferențele semnificative au fost descoperite în comportamentul părinților în raport cu aceste manifestări ale copiilor.

  • În cazul băieților, atunci când aceștia adoptau comportamente asertive, primeau un răspuns dorit din partea adulților în proporție de 41%, în timp ce fetele, atunci când se manifestau asertiv, primeau răspuns doar în 10% din cazuri.
  • Tot în cazul fetelor, atunci când acestea adoptau conduite de comunicare, precum gânguritul sau gesticularea, părinții ofereau un răspuns pozitiv în 65% din cazuri, pe când în cazul băieților doar în 48% din cazuri. Aceste discrepanțe au fost observate și în cazul manifestărilor agresive ale băieților, ca de exemplu țipătul, plânsul sau trasul de îngrijitor, când aceștia primeau feedback în 55% din cazuri, pe când în cazul fetelor, aceeași strategie nu oferea rezultate decât în 18% din cazuri.

La un an după aceste constatări s-a reevaluat comportamentul copiilor, rezultatele relevând faptul că nu mai exista o distribuție egală în adoptarea comportamentelor asertive, agresive sau comunicative între sexe. Cu această ocazie s-a descoperit și preferința marcată a fetelor pentru o conduită comunicativă, în timp ce pentru băieți comportamentul era bazat mai mult pe asertivitate.

Aceste constatări ne aduc, nu în mod surprinzător, la concluzia că există preconcepții de gen care fundamentează comportamentul bazat pe stereotipuri –

Se atribuie diferite caracteristici fiecărui gen în parte pe care se așează un construct social, o regulă, un statut, o inegalitate de potențial trasată de limitările care sunt impuse copiilor de când sunt mici. Băieții sunt buni la matematică și științe exacte, fetele se pricep la științe umaniste și arte. Băieții sunt, prin natura lor, agresivi, asertivi și independenți, fetele sunt reactive, pasive, cooperante.

Aceste delimitări anulează din potențialul individual al fiecăruia și influențează felul în care fiecare individ se raportează la societate dar și felul în care se raportează societatea la individ. Acest lucru are loc prin răsplătirea comportamentelor care sunt congruente cu ceea ce este dezirabil pentru fiecare gen în parte dar și prin sancționarea celor discordante.

Pentru copii, aceste comportamente nu au o altă miză decât aceea de a fi acceptați sau respinși de către părinți, acest mecanism condiționând înțelegerea lor despre ceea ce se dorește de la ei și despre felul în care conformarea va duce la răsplată, atenție, grijă și suport emoțional.

Pe termen lung, asumarea acestor roluri nu va duce decât la o percepție antagonistă a stereotipiilor masculine, respectiv feminine, ceea ce în viața de adult nu vor reprezenta decât fundamentul ideii că un sex poate fi mai bun decât celălalt și că implicit trăim într-o inegalitate care este absolut firească.

Mai mult ca niciodată acum suntem conștienti ca dacă nu ne educăm singuri copiii, o vor face alții pentru noi, iar peste toate limitările pe care le impunem copiilor când sunt mici, societatea, la rândul ei, va suprapune nedreptate peste nedreptate. Acest lucru, în timp erodează și va transforma dintr-un individ cu un potențial de sine stătător într-un exponent compliant, care acceptă aceste realități pentru că nu i s-a oferit și o altă perspectivă. În teorie, cu toții stim că viața e nedreaptă și că, mai devreme sau mai tarziu, copiii noștri vor fi nevoiți sa o accepte asa cum este, însă cu toate astea, sunt lucruri pe care le putem preveni și schimba.

Copiii au conceptul dreptății în cea mai necomplicată și pură formă. Nu există nimic stratificat sau ascuns, nu există interese mascate sau inegalitatea și constrangerea pe care adulții o percep ca fiind firească.

O dovadă este acest VIDEO… Întrebaţi ce-i diferenţiază de prietenii lor, copiii ne dau răspunsuri din care avem multe de învăţat şi la care avem mult de cugetat.

Un alt exemplu este aceast experiment/VIDEO… Ipoteza de la care pornește el e foarte simplă și reflectă niște realități inconfortabile care adesea sunt mascate galant și transformate în ceea ce numim “normalitate”, “firesc” sau “felul în care funcționează lumea”. Din acest motiv poate fi și exclusă din sfera nedreptății, pentru că reprezintă o realitate mult prea extinsă și nu numai în termeni teritoriali. Referindu-ne strict la situația dată, acest scenariu reprezintă provocarea constantă pe care o întâmpină femeile în general, și anume lupta constantă pentru afirmare și recunoaștere, în acest caz recunoașterea muncii.

Noi suntem împăcați cu propriile noastre limitări și alegeri pe care, uneori, le facem tot datorită lor. Le numim compromisuri, le percepem ca fiind maturitate și, cu toate că ne ciobește din stima de sine, le arătăm copiilor aceeași realitate și le explicăm pas cu pas ca asta urmează și pentru ei. Dacă nu o facem ca și părinți, o va face școala, colectivul, societatea sau modelele care le influnțează drumul către maturitate.

Toate acestea, direct sau indirect, îi vor separa unii de alții și le vor atribui valori sub formă de roluri. 

Aceste valori  sunt menite să le dea o importanță, o identitate, un sens care sa-i introducă în societate, care însă în același timp îi fragmentează și îi sustrag de la adevăratul lor potențial care nu depinde de apartenența la un anume gen și nici de stereotipiile cu care vin ele atașate.

Ceea ce putem face ca și adulți este să le oferim cunoștințe și îndrumare într-un spațiu în care ei pot afla cine sunt, chiar dacă nu putem controla în permanență ce experiențe au.

Le putem da uneltele necesare pentru a putea discerne și libertate de alegere, chiar daca nu-i putem feri de șabloanele găunoase și injuste.

Le putem modela moralitatea și simțul dreptății, fiind noi înșine modele dar și antimodele în același timp.

Ne putem asuma greșelile și le putem transforma în experiențe pe care să le dăm mai departe cu răbdare și deschidere, însă permanent conștienți că toate limitările și fixațiile vieții de adult din prezent se vor traduce în felul in care ne putem extinde așteptările pentru o societate mai puțin nedreaptă pe viitor.

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here