Cu ocazia Sărbătorilor de Paști, Redacţia Cavit vă dorește cele mai inspirate ateliere de creaţie, în compania celor mai dragi oameni (mari și mici).

Pictăm | ‘vopsim”, împachetăm cadouri, decorăm, bricolăm, gătim… Arta e în floare în aceste zile de primăvară…

 

Iar beneficiile ei sunt la fel de variate precum acţiunile vitaminelor sau mineralelor – o sesiune de pictură, de exemplu, hrănind creierul cu mulţi “nutrienţi”… Procese cognitive (precum învăţarea, memoria de lucru și de lungă durată), creativitatea, rezolvarea problemelor și relaxarea sau empatia sunt doar câteva dintre “zonele alimentate” într-o sesiune de pictură / desen / bricolaj / exprimare artistică…

Desenul este esenţial pentru toate etapele de dezvoltare pe care le parcurgem pe traseul vieţii. Reprezentanţii educaţiei preșcolare explică de ce “cu cât mai devreme, cu atât mai bine”, în vreme ce mulţi cercetători atrag atenţia asupra faptului că adulţilor le lipsesc tot mai “cronic” aceste mijloace de exprimare – argumentând importanţa artei pentru continua dezvoltare prin diverse studii.

Nici nu mai ţinem minte cum am învăţat să desenăm, la fel cum nu mai ţinem minte cum am învăţat să vorbim. Cam atât de “vechi” este acest mijloc de exprimare pentru noi.

 

Iar la începuturile noastre am fost cei mai liberi, cei mai creativi, cei mai “vizuali”.

Am pictat cu mancare tot ce-am prins în cale, începând cu noi. Apoi am diversificat chimia materialelor de pictură și ne-am băgat mâinile și picioarele în creaţiile noastre, le-am gustat, le-am mirosit și ne-am ales cu opere de artă spontană în care eroii principali eram chiar noi.

Cum se simţeau părinţii când vizionau operele de artă, numai unii dintre noi știm – mai exact aceia pentru care astăzi eroul principal este altcineva, o mogâldeaţă cu idei și opţiuni noi. De vreme ce o luăm de la capăt cu mogâldeaţa, ar fi bine să profităm din plin de această ocazie și să “ne anturăm” în toate aceste experimente din nou. Să ne amintim și să ne exprimăm.

Împreună e cel mai frumos!

Mai ales atunci când tradiţiile oricum ne aduc împreună și ne inspiră aceasta libertate de a crea, a comunica, a împărtăși – un atelier de “vopsit” ouă (asezonat cu un modul de artă culinară – prin fierberea sau coacerea ouălelor și pregătirea lor pentru creaţie), de decoraţiuni, de împachetat cadouri și colorat felicitări, de… tot ce putem exprima împreună. Deci fiţi creativi indferent de vârstă și profitaţi din plin de tradiţiile care vă hrănesc imaginaţia! Fiţi uniţi și creaţi împreună, aveţi multe de învăţat unii de la alţii.

Pictura, desenul, “lucrul manual” îi ajută să se exprime inclusiv pe cei mai mici, care încă nu stăpânesc limbajul (și care încă descoperă texturi, culori, “unelte”, favorizând o punte de comunicare între cei mai mici și cei mai atenţi la acţiunile lor…

Și aduce la un loc sentimente, gânduri, dorinţe de toate vârstele (încurajându-i, deci, pe cei mai maturi să-și elibereze trăririle în culori și metafore vizuale, măcar cu ocazia sărbătorilor care “ne împing de la spate” și ne oferă cel mai potrivit context).

Redacţia vă dorește “Experimente Fericite!” – cu mic, cu mare, cu prilej de sărbătoare!

Și chiar nu ezitaţi să-i implicaţi pe cei mai mici în peisaj… Ei au cel mai mult de descoperit prin aceste experimente, iar noi avem multe de observat la ei…

 

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here