“Cei cu o dezvoltare cognitivă mai bună mint mai mult și mai bine” (Kang Lee, Toronto ’s Institute of Child Study)

Tragem pe sfoară, ne ţinem de șotii, facem farse și ghidușii – indiferent de vârstă… Ceea ce poate face din 1 aprilie una dintre zilele noastre preferate… Păcăleala presuspune să inducem pe cineva în eroare printr-o viclenie sau… minciună (care pentru majoritatea oamenilor este acceptabilă doar într-un asemenea context)

Noi, adulţii, n-o să recunoaștem că minţim des, normal, doar suntem niște mincinoși – știinţa o demonstrează!  Minţim ca să ne amuzăm pe noi și pe cei din jur, minţim ca să ne protejăm pe noi și pe cei din jur, minţim din multe motive, iar majoritatea minciunilor sunt albe ca zăpada! Vinovate sau nevinovate, minciunile adulţilor pot ajunge și la cote de 100 pe zi! Nu vom despica acum firul în prea multe, pentru că minciuna este subiect mult prea amplu, dar cu această ocazie le vom lua apărarea celor mai mici – ușor “discrimniaţi” când vine vorba despre aceste aceste “drepturi”.

Niciunui părinte nu-i convine să fie “dus de nas” de princhidelul lui… Cum, tocmai el, “mincinosul” expert, care l-a inventat pe Bau-Bau și care născocește zilnic motive pentru care cei mici ar trebui să facă tot felul de lucruri, să fie depășit de propriul “învăţăcel”? Tocmai!

“Învăţăcelul” poate distinge între bine și rău încă de la vârste foarte fragede, tocmai de aceea preșcolarii spun adevărul mai des decât cei mai măricei – pentru că “nu este bine să minţi”… Dar încercând să descopere cum învăţăm să minţim și când începe totul, foarte multe studii au urmărit etapele de dezvoltare a celor mici – de la vârsta de 2 ani, până în adolescenţă.

Iar dacă procentul “mincinoșilor” de 2 ani este undeva la minim 20%, acesta crește odată cu vârsta: 50% la 3 ani, 90% la 4 ani, aproape 100% la 12 ani – pentru ca apoi să scadă la 70% la vârsta de 16 ani. Eșantionul acestor procente a fost de 1200 de copii, deci nu putem generaliza, însă studii similare au indicat procente apropiate, concluzia fiind că oricum, mai mulţi sau mai puţini, copiii pornesc pe drumul miciunilor în jurul vârstei de 2 ani.

Totul începe cu “Teoria minţii” – concept care privește capacitatea de a face diferenţa între realitate, propriile credinţe și credinţele celor din jur – deci pe măsură ce copiii înţeleg că cei din jur pot avea păreri / percepţii diferite, vor începe să exploateze aceste diferenţe în propriul interes sau în interesul părinţilor (pe care nu vor să-i supere, dincolo de faptul că nici nu vor să se aleagă cu o pedeapsă). Iar acesta e semn bun, deși nu pare. Nu înseamnă că vom crește mincinoși dacă nu suntem deranjaţi când ne vedem copiii minţind, păcălind, inventând…

E ca și cum ne-am speria că cei mici încep să înţeleagă cum gândim, că își pun creativitatea la treabă și, mai mult decât atât, că devin niște adevăraţi gânditori.

MINCIUNA ARE VÂRSTELE EI

  • MINCIUNILE PRIMARE (și cele mai amuzante dintre toate): Apar pe la vârsta de 2 ani. Sunt minciuni care ascund “vinovăţii” / boacăne / greșeli… Cei mici apelează la ele atunci când, conștienţi de greșeala lor, o “ascund sub preș” pentru a scăpa de pedeapsă. Dar tocmai pentru că sunt atât de mici (și încă nefamiliarizaţi cu teoria minţii – respectiv nu sunt conștienţi de percepţiile și credinţele celor din jur) sunt și atât de amuzanţi, stârnind adesea hohote de râs când inventează o explicaţie pentru o boacănă. Să luăm exemplul puștoaicei care, colorată pe toată faţa i-a spus mamei că vinovate sunt creioanele, care au zburat sprea ea și au colorat-o fără voia ei… Nici nu ar fi avut de unde să știe despre adulţi că nu cred în creioane cu voinţă proprie… Dar nu-i trebuie mai mult de un an pentru a-și îmbunătăţi invenţiile…
  • MINCIUNILE SECUNDARE: Apar pe la vârsta de 3 ani, iar anul de experienţă acumulată își spune deja cuvântul, pentru că minciunile încep să fie plauzibile, nu mai sunt chiar fantastice. Copiii încep să înţeleagă cum gândesc cei din jur, ce credinţe au despre realitate și își aleg argumentele cu grijă, începând să fie credibili.
  • MINCIUNA TERŢIARĂ: La vârstele de 7, 8 ani, piticii devin “experţi”. Minciunile lor sunt logice și memorate astfel încât să poată fi susţinute pe termen mai lung. Acest proces nu mai implică doar creativitatea și funcţiile cognitive, ci și o bună memorie de scurtă de durată – precum și aptitudini de “comunicator” . Iar antrenamentul duce la “perfecţiune”.

Deci nu vă faceţi probleme, dragi părinţi, funcţiile executive “necesare” minciunii sunt deja “în dotarea” copiilor de la vârsta de 2 ani, nu puteţi evita fenomenul.

Chiar Charles Darwin sugera acest lucru în 1877, când copilul lui a încercat să-l mintă. Iar un studiu mai recent realizat în Marea Britanie a identificat 37 de exemple de “comportamente mincinoase”. Învăţăm devreme să minţim și nu e de mirare…

Este un compoartment util încă de devreme și dacă privim legăturile dintre evoluţia acestui comportament și dezvoltarea cognitivă, cu atât mai mult pare totul “inevitabil”…

Majoritatea studiilor efectuate pe această temă au găsit legături strânse între evoluţia acestui comportament și funţiile gândirii, creativitate și memorie. Toate întră în joc și toate se dezvoltă la fel de armonios și în absenţa adevărului gol goluţ. Specialiștii au îndrăznit chiar să-i  laude pe “micii mincinoși” și să le vină în apărare…

“Decât să se supere când cei mici îi duc de nas, părinţii s-ar putea bucura să vadă că proprii lor copii sunt buni gânditori, creativi și cu o memorie de lucru tot mai bună”.

(Dr. Elena Hoicka – Sheffield’s University)

Deci mai bine haideţi să ne amuzăm pe seama celor mai bune păcăleli sau minciuni pe care le-am auzit până acum la copiii noștri!

 

Comentarii via facebook

comments

SHARE
Previous articleANEMIILE
Next articleCALCIU ȘI VITAMINA D3

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here