Fiind un întreg complex, vitaminele B pun la dispoziție o serie largă de beneficii pentru sănătate, menținerea lor în dietă nefiind chiar dificilă având în vedere că se află într-o gamă de alimente ce pot fi compatibile cu obiceiuri și gusturi variate.

Ele pot fi găsite preponderent în cereale integrale, nuci și semințe, ouă și produse lactate, drojdie, diverse tipuri de carne și organe, pește, legume verzi, cartofi și ciuperci dar și citrice.

Dacă tot am vorbit despre un stil de viață activ și ce anume ne învață sportul, trebuie să aflăm și că vitaminele B sunt necesare metabolismului proteic, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea musculaturii.

Pe lângă apă, proteinele sunt cele mai întâlnite și fundamentale elemente cu ajutorul cărora sunt construite țesuturile ce ne alcătuiesc organismul, fiind în același timp și o sursă importantă de energie. Prin metabolismul proteic, organismul ne ajută să construim și să menținem masa musculară, iar la toate acestea participă și complexul vitaminelor B – tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6), cobalamina (B12), acidul pantotenic și biotina. Aceste vitamine sunt hidrosolubile, ceea ce înseamnă că nu sunt stocate în organism, de aceea complexul vitaminelor B trebuie integrat în dieta noastră zilnică.

Pe lângă vitamine, există și alți micronutrienți de care avem nevoie, ce e drept într-o cantitate mult mai mică, pentru a susține în condiții normale diverse funcții fiziologice.

Unul din acești micronutrenți este zincul și este important în special în contextul unui stil de viață activ, fiind necesar un aport adecvat pentru a crește nivelurile energetice și performanța.

Zincul este un mineral esențial ce contribuie în procesele în care sunt implicate proteinele dar și pentru alte importante funcții biologice. De asemenea 85% din zincul stocat în organism se află în sistemul muscular și osos, 11% în ficat și piele iar restul de 4% poate fi găsit în alte țesuturi.

Printre sursele de zinc putem aminti: germenii de grâu, ficatul, carnea de vită, semințele de dovleac, pepenele și cacao.

Dar, deși pofta vine mâncând, experimentând, încercând, uneori durează până când reușim să-i împrietenim pe cei mici cu alimentele de care au nevoieÎn astfel de momente și, în general, în perioadele solicitante, în special în cele de creștere, suplimentarea alimentaţiei poate fi de mare ajutor pentru susţinerea proceselor metabolice.

Suplimentele naturale (dedicate întregii familii) – Cavit junior complex și Cavit 9plus complex conţin atât complexul de vitamine B, cât și un plus de minerale esenţiale pentru procesul de diviziune celulară – zincul și seleniul însoţind cu succes formula multivitaminizată Cavit (pentru un plus de energie și poftă de mâncare).

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here