B-urile și energia (de la mic la MARE)

În absenţa unei alimentaţii suficient de bogate în vitaminele necesare, organismul trebuie să “muncească” mai mult pentru îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi (fizice sau cognitive) – iar acest aspect îl obosește, mulţi resimţind chiar stări de letargie.

O dietă echilibrată în vitamine care energizează organismul este absolut necesară în fiecare zi, dar care sunt ACELE vitamine care susţin un nivel energetic ridicat în organism?

______________________________________________________________________

În acest “episod” vorbim despre grupul B-urilor

______________________________________________________________________

Această “gașcă” de vitamine este esenţială pentru producţia și consumul energetic din organism. Sunt 8 vitamine care luptă împotriva senzaţiei de oboseală în grupul B-urilor, sau care, mai bine spus, ţin oboseala departe și susţin organismul în activităţile care “ne consumă”.

B1Energizează sistemul imunitar și susţine sinteza neurotransmiţătorilor, astfel încât creierul și sistemul nervos (inclusiv memoria) să poată funcţiona eficient. O bună metabolizare a alimentelor este principala condiţie pentru producţia de energie, iar vitamina B1 favorizează acest proces. Mai mult, B1 contribuie la regenerarea tenului și a vaselor de sânge – participând astfel și la un bun transfer energetic în organism.

B2Susţine organismul să producă energia necesară printr-o serie de reacţii chimice. Crește eficienţa utilizării oxigenului în organism – permiţând celulelor să funcţioneze eficient. Este grijuliu cu articulaţiile sensibile, îndepărtând disconfortul sau durerile resimţite în mișcare.

B3Ajută la echilibrarea nivelului crescut de colesterol (care poate ameninţa sănătatea organismului în diverse forme). Împreună cu alte vitamine din grupul B-urilor crește eficienţa organismului în producţia de energie.

B5Pe lângă producţia de energie la nivel celular (la care lucrează de minune în colaborare cu celelalte B-uri), B5 întărește și mecanismele de apărare ale organismului, energizând reacţiile imune – atât de importante pentru menţinerea unui nivel crescut de energie.

B6Protejează vasele sangvine și arterele. Celulele trebuie să producă destulă energie – care împreună cu oxigenul este distribuită mușchilor și organelor vitale. Deci susţinerea sistemului vascular este esenţială pentru îndeplinirea activităţilor fizice (“consumatoare” de energie), iar vitamina B6 știe ce să facă.

B9Și B9 este “specializat” în protecţia sistemul vascular, dar această vitamină este chiar mai implicată decât B6 în proces, participând direct la formarea celulelor roșii – care transportă oxigenul în organism și care menţin astfel un nivel energetic ridicat.

B12Se alătură eficient vitaminei B9 în susţinerea vaselor sangvine, dar obișnuiește să acţioneze și pe cont propriu, fiind un factor cheie în absorbţia nutrienţilor alimentari (ceea ce duce la o producţie eficientă de energie). Persoanele care nu consumă produse animale sunt mai predispuse carenţei de vitamina B12, suplimentarea acesteia fiind necesară. De asemenea, pe măsură ce înaintăm în vârstă, sinteza acestei vitamine devine mai lentă, fiind de asemenea recomandată suplimentarea ei.

Complexul de B-uri e atât de important pentru nivelul energetic al organismului, încât este nelipsit din formula de bază Cavit junior (pentru copii) și Cavit 9plus (pentru adolescenţi și adulţi) – susţinând producţia și transferul energetic necesare performanţelor fizice și cognitive indiferent de vârstă.

Acestea au fost B-urile, dar alături de ele mai sunt și alte vitamine sau minerale care susţin un nivel crescut de energie – vitamina D, fier, magneziu sau zinc, de exemplu. Despre toate vom discuta pe rând, în seria “episoadelor” energetice.

Comentarii via facebook

comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here