EPISODUL 1: AMINTIRILE COPILĂRIEI – MEMORIE SAU FICȚIUNE?

Care este cea mai veche amintire a voastră? Mai țineți minte ceva de când aveați un an sau doi? Poate trei, nu-i așa?

Foarte puțini dintre voi probabil că au păstrat câteva amintiri din primii ani de viață. Un studiu realizat în 1989 concluziona că în 13% din cazuri, amintirile oamenilor pot cuprinde și primii ani de viață, însă acestea sunt mai degrabă reconstituite din poveștile părinților. Pentru majoritatea dintre noi însă, primele amintiri sunt pierdute încă din copilărie – din cauza amneziei, fenomenul prin care până la vârsta de zece ani vechile amintiri sunt înlocuite cu cele noi.

Pentru adulți, acest detaliu este ireversibil. Ȋnsă pentru pentru copiii de azi există câteva soluții, dacă părinții se implică puțin și îi dau memoriei o mână de ajutor.

Majoritatea copiilor de trei ani își pot aminti foarte multe dintre cele petrecute în ultima perioadă, dar aceste amintiri încep să se piardă de la un moment dat. Aproximativ 60% din aceste amintiri rămân până la vârsta de cinci-șase ani, pentru ca după șapte-opt ani procentul sa scadă undeva la 35%. Mai departe, la maturitate, numărul amintirlor poate fi și mai mic. Cel puțin așa au concluzionat cercetătoarele Patricia  Bauer și colega ei Marina Larkina în timpul unui studiu realizat împreună cu micuți de trei ani, însoțiți de mame. La întâlnirea inițială, cei mici au reprodus cu exactitate diverse evenimente relativ recente în vietile lor. Dar câțiva ani mai tarziu, aceștia pierdeau tot mai multe detalii. Vârsta de șapte ani pare critică din acest punct de vedere, pentru că atunci s-a identificat cea mai mare pierdere a amintirilor din ani de viață. De ce oare?

Unii spun că dezvoltarea limbajului ar fi cauza pentru care copiii încep să uite. Dar amezia copilăriei a fost identificată și în rândul animalelor, care nu au abilități lingvistice…

O explicație mai solidă pare a fi cea a specialiștilor care au studiat hipocampusul – una dintre zonele specifice ale creierului responsabile cu neurogeneza (producția de noi celule) și cu memorarea celor petrecute.  Acesta zonă este însă foarte activă în perioada copilăriei, atunci când celulele noi sunt produse aici într-un ritm destul de precipitat. Iar când creierul este ocupat cu producerea de noi celule, amintirile care în mod normal ar fi de lungă durată nu mai sunt stocate.

Specialiții au observat că în jurul de vârstei de 7 ani, felul în care memoria se formează începe să se schimbe, probabil tocmai din această cauză. Ȋn plus, prin simplul proces de maturizare, copiii își construiesc amintirile într-un stil tot mai asemănător cu cel al adulților, care memorează evenimentele trecute din prisma semnificațiilor – dar despre acest detaliu vom discuta într-un articol ulterior, dedicat întru totul diferențelor dintre amintirile copiilor și cele ale adulților.

Momentan rămânem la subiectul amneziei infantile, care poate fi prevenită pe ici pe colo, dar nu în cazul tuturor amintirlor, din păcate. Părinții pot influența destul de mult memorarea anumitor momente, prin prea binecunoscutul stil narativ. Orice părinte poate folosi această strategie. Este suficient să le ceri copiilor cât mai des să îți povestească în detalii ce au facut în ziua respectivă, cum a fost, cum s-au distrat și tot așa. Prin acest tip de comunicare copiii sunt ajutați să păstreze cât mai multe amintiri din copilăria timpurie, astfel încât la vârste tot mai înaintate să poată păstra cât mai multe astfel de povești autobigrafice. Iar explicația este foarte simplă, bazându-se pe simplitatea faptului că atunci când reconstituim o amintire, calea neuronală care asigură accesul până la aceasta devine tot mai solidă, astfel încât să reziste în timp și să permită revenirea pentru perioade îndelungate.

Așadar, încurajați copiii să parcurgă aceste cărări de mai multe ori la vârste fragede, astfel încât să le poată vizita și la vârsta voastră.

Dincolo de faptul că amintirile lor vor fi mai longevive, același stil narativ îi va ajuta ulterior și să învețe mai bine la școală, bazându-se pe o memorie mai solidă, mai narativă, mai bine codificată și mai puternic consilidată, astfel încât să poată fi reconstituită la nevoie. Dar despre impactul asupra capacității de învățare vom discuta mai detaliat într-un viitor articol, dedicat felului în care memoria se consolidează în perioadele de studiu – atât la copii, cât și la adulți.

Până atunci amintiți-vă cu drag și încurajați copiii să povestească cele mai recente experiențe de viață. Pentru că atâta vreme cât poveștile sunt încărcate cu emoții și sentimente, acestea vor rezista mai mult în memoria lor. Poate până la maturitate.

Sursa foto: Flickr
Surse informative: PopularScience, TheTelegraph, npr

Comentarii via facebook

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here